Calitatea normelor de munca

Calitatea normelor de munca

Calitatea si viabilitatea normelor de munca sunt factori ce influenteaza în mod hotarâtor activitatea lucratorilor si, implicit, plata la care acestia au dreptul pentru munca prestata.

Calitatea normelor de munca

Aceasta este o problema de corectitudine tehnica. Pentru ca o norma de munca sa fie considerata de calitate, ea trebuie sa aiba la baza o metoda de munca standard si un proces de munca rational.
Normele de munca trebuie sa aiba un caracter dinamic, adica sa fie actualizate pentru a reflecta în permanenta: nivelul tehnologic, modul de organizare al activitatii, conditiile de munca existente si metodele de munca utilizate.
O norma de calitate trebuie sa poata fi realizata de catre toti lucratorii care poseda nivelul de competenta profesionala specific, care si-au însusit metoda de munca standard, lucreaza în ritm si cu intensitate normale ("lucratorul de nivel mediu"), daca sunt asigurate conditiile avute în vedere la elaborarea acesteia.

Analiza modului de îndeplinire a normelor de munca

Are o importanta practica deosebita pentru îmbunatatirea activitatii tehnice si economice din firma, mentinerea unui echilibru între normele de munca, cresterea productivitatii muncii si veniturile salariale, verificarea accesibilitatii normelor, înlaturarea operativa a lipsurilor din activitatea de normare etc. Indicatorii utilizati în cadrul analizei sunt:

1. Indicele de îndeplinire a normelor de munca

Acesta reprezinta raportul dintre timpul normat al unui executant pentru efectuarea sarcinior de munca si timpul efectiv lucrat de acesta, respectiv raportul dintre cantitatea de produse obtinute de executant într-un anumit timp si cantitatea de produse stabilite ca norma pentru timpul respectiv.
Acest indicele se poate calcula:

  • pe baza normei de timp:

  • pe baza normei de productie:

Indicele nu se calculeaza ca raport între fondul de salarii cuvenit pentru plata în acord si fondul de salarii de baza a muncitorilor care lucreaza în acord.


2. Dispersia normelor de munca (modul de repartizare al lucratorilor pe paliere de îndeplinire a normelor de munca)

Reprezinta intervalul dintre indicele minim si indicele maxim de îndeplinire a normelor.
Dispersia normelor de munca se urmareste pe operatii, meserii, ateliere, sectoare de lucru, echipe, cât si la nivel centralizat, de unitate.
Pe masura ce gradul de mecanizare a lucrarilor creste, dispersia se îngusteaza, fiind minima la operatii sau lucrari complet mecanizate.
Între indivizi exista deosebiri inerente cauzate de diferenta dintre capacitatile lor fizice, nivelul de pregatire profesionala, experienta practica, aptitudinile personale, etc. Practica managementului de personal încearca sa reduca la minim aceste deosebiri, în cadrul grupului de munca, printr-o atenta selectie si instruire, pentru ca fiecare individ sa corespunda lucrarii de executat.
Dispersia deosebirilor dintre indivizi, masurata prin rezultatele muncii lor, a fost evaluata în diferite feluri. Raportul observat cel mai adesea este de 1:2,25. O dispersie cu o variatie atât de larga este mai probabila la grupurile mari decât la cele mici. În cazul grupurilor mici, aceasta nu înseamna ca executantul cel mai bun va avea un ritm de munca (o productivitate) de 2,25 ori mai mare decat cea a celui mai slab lucratar. Pentru un esantion mai larg, care nu este limitat la o singura firma, se va constata ca în cazul multor tipuri de activitati exista o dispersie mai mare de 1:2,25.
Pentru un grup mare de executanti alesi aleatoriu si având niveluri de motivare egale, graficul distibutiei frecventei ritmului de munca (productivitatii) va avea aproximativ forma curbei normale (Gauss):

În cazul unei curbe normale de distributie, procentul ariei totale delimitate de curba este:

Se poate afirma deci ca cel mult trei la mie din cazuri vor fi în afara limitelor 3σ.

Exemplu:

Presupunem ca raportul dintre cel mai lent si cel mai rapid executant este (pentru o anumita operatie):

pentru o anumita operatie. Considerând media X Ì… de 100% si valoarea lui σ de 11%, rezulta ca:

Pentru un grup de 100 executanti, este de asteptat ca aproximativ:

  • 68 sa aiba un ritm de munca între 89 si 111% (100% fiind ritmul normal/etalon );
  • 14 se vor gasi în intervalul dintre 78 si 89%;
  • 14 vor avea un ritm de munca între 111 si 122%;
  • 2 se vor gasi sub 78%;
  • 2 vor avea peste 122%.

Numarul executantilor din fiecare sectiune a diagramei corespunde ariei de sub curba.
În cazul unui grup de lucratori motivati în mod corespunzator, este de asteptat ca ritmul mediu de munca (indicele mediu de îndeplinire a normelor) sa fie mai mare de 100%. Datorita faptului ca executantii sunt selectati, de obicei, pentru o anumita lucrare si ca un proces de triere actioneaza în sensul eliminarii executantului nepotrivit pentru lucrarea respectiva, atât valoarea medie cât si dispersia vor fi modificate. Atunci când executantul însusi doreste sa-si limiteze ritmul muncii, productia sa va coborî sub limitele inferioare.
Experienta a aratat ca evaluarea ritmului de munca este mai dificila la extreme decât în jurul ritmului normal.

Concluzii

Cum spuneam la începutul acestui articol, calitatea si viabilitatea normelor sunt factori ce pot influenta în mod hotarâtor activitatea lucratorilor. Din aceasta perspectiva, normele de munca sunt puse în valoare doar atunci când sunt utilizate în sistemele de plata stimulative sau în sisteme ce tind la marirea productivitatii muncii, atunci când drepturile salariale sunt corelate cu rezultatele.

Mentinerea unor norme de munca viabile si de calitate ridica probleme ce depasesc cu mult pe cele aparute la elaborarea lor. Combinarea celor doua aspecte genereaza cea mai mare provocare careia specialistul în normarea muncii trebuie sa-i faca fata.